Iubire pe farfurie !?

Arta iubirii a fost de secole un subiect de maxim interes. Cum se măsoară iubirea? La început cu inima, apoi cu sufletul și mai apoi cu sentimentele…cel puțin așa o arată studiile.

Cum s-a ajuns la a sărbători în mod oficial iubirea și a avea dedicată o zi în calendar , chiar două ?!

Prima zi, cea de 14 Februrarie, a pornit de la un preot creștin pe nume Valentin, care a căsătorit în secret numeroase cupluri, lucru interzis de către Împăratul Claudiu. Acesta le oferea tinerilor însurăței flori din grădina sa. Și așa, florile au început să devină un simbol destul de important în celebrarea acestei zile. La aflarea veștii, împăratul a decis uciderea preotului Valentin chiar în ziua de 14, dată din calendar ce a devenit ulterior Ziua oficială a Iubirii.

Cea de-a două sărbătoare, de 24 Februarie, este o sărbătoare tradițională a noastră, a românilor. Fiul Babei Dochia, Dragobete, simbol al venirii primăverii și al încheierii perioadei geroase, a fost ales de către Fecioara Maria drept Gardianul Iubirii.

Să  revenim în zilele noastre ! Fie că alegi sau nu să sărbătorești una din cele 2 zile dedicate iubirii, nu strică să profiți  de ocazie și să îți arăți dragostea și afecțiunea față de persoana iubită.

Mă declar o romantică incurabilă și mi-aș dori ca din ce în ce mai multe persoane  să își exprime iubirea într-un mod cât mai creativ. Provocarea mea este următoarea: Declară-ți iubirea pe farfurie!

Ai vreun alint numai bun de scris pe o farfurie de porțelan sau ți-ai luat inima în dinți și te-ai hotărât să-ți declari dragostea?

 

Nimic mai simplu!

 

Alege cuvântul/ cuvintele pe care vrei să i le dedici persoanei iubite, iar eu și implicit Colorate Boutique , le vom da  viață cum știm  mai bine –  ți le  vom picta pe farfurie. Cu siguranță va ieși un cadou mega iubibil.

Încă ceva, pentru ca declarația să fie completă,te ajutăm și cu cel mai frumos buchet de flori, oferit de prietenii noștri de la Eva’s Flowers. Îți garantăm că vei încânta persoana dragă cu  dovada afecțiunii tale  🙂

 

Dacă încă nu ești convins, ți-am pregătit  câteva farfurii că inspirație !

Le găsești aici 

Ești gata să-i oferi inima ta?

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.